Justiția britanică a respins recursul lui Abu Hamza împotriva extrădării sale în SUA. El este vizat de 11 capete de acuzare

Justiția britanică a respins recursul lui Abu Hamza împotriva extrădării sale în SUA. El este vizat de 11 capete de acuzare
Publicat: 05/10/2012, 18:59
Actualizat: 06/02/2019, 18:58

Înalta Curte de Justiție de la Londra a respins vineri recursul formulat de către islamistul Abu Hamza, dar și patru dintre persoanele alături de care este acuzat, împotriva extrădării lor către Statele Unite, care îi acuză de activități legate de terorism, relatează AFP.

„Recursurile celor cinci reclamanți trebuie să fie respinse. Rezultă că extrădarea lor către Statele Unite poate fi pusă în executare imediat”, a anunțat tribunalul în hotărârea pronunțată.

Ministerul britanic de Interne a „salutat decizia Înaltei Curți”.

„Acționăm în prezent în vedrea extrădării acestui individ cât mai rapid posibil”, a anunțat un purtător de cuvânt al ministerului.

Abu Hamza și cei patru care sunt acuzați alături de el – Khaled Al-Fawwaz, Babar Ahmad, Adel Abdul Bary et Syed Tahla Ahsan – au formulat recurs în ultimul moment la Înalta Curte, săptămâna trecută, după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a dat undă verde extrădării lor.

Abu Hamza, în vârstă de 54 de ani, născut în Egipt dar care a obținut cetățenia britanică, se opune de opt ani unei proceduri de extrădare.

El este vizat de 11 capete de acuzare. Fostul imam este acuzat de Washington că a participat la răpirea a 16 turiști occidentali în Yemen, în 1998, dintre care patru au fost uciși în cursul unei operațiuni militare menite să îi elibereze.

De asemenea, Hamza este suspectat că a facilitat crearea unei tabere de antrenament în SUA, în perioada 2000-2001, și că a ajutat la finanțarea unor candidați la „jihad” care doreau să meargă în Orientul Apropiat cu scopul de a se antrena în vedeea comiterii de atentate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal